Am făcut o expoziţie caritabilă de bijuterii handmade. Uite cum poţi ajuta şi tu.

by

Săptămâna trecută am desfăşurat la recepţia hotelului o expoziţie de bijuterii handmade cu vânzare. Scopul era să-l ajutăm pe Sabin Ionuţ, un băieţel de doar 5 anişori, născut prematur, care suferă de Paralizie cerebrală – Tetrapareză spastică, o boală care îl împiedică să facă lucruri care pentru noi sunt simple: să-şi folosească mâinile, să stea vertical sau să meargă. Există şi un blog unde mama lui i-a scris povestea emoţionantă:

Sabin este unicul nostru copil, si a aparut in viata noastra dupa multi ani, cand nu mai credeam ca vom trai aceasta bucurie.

Pe parcursul sarcinii nu au fost probleme, asadar ne-am permis sa visam mult la un copil sanatos. Cu toate acestea, cand am mers la controlul lunar de 32 de saptamani , medicul a declansat contractiile in timpul consultului, iar nasterea a avut loc in cateva ore fara a se mai putea amana. Asa ca Sabin nu a avut plamanii pregatiti sa respire, iar maternitatea din Calarasi unde a venit pe lume nu era dotata cu tot ceea ce avea nevoie un copil nascut prematur, nu era de garda nici un medic pediatru/ neonatolog, deci nu a primit prea mult ajutor. L-am transferat in mai putin de 24 de ore la maternitatea Polizu din Bucuresti, unde i-a fost salvata viata. Acolo, timp de 4 zile, Sabin a fost in coma, intubat, sedat pentru a nu face crize epileptice iar impreuna cu intreaga echipa de medici neonatologi a dus o lupta dura cu moartea, lupta din care Sabin si salvatorii sai au iesit invingatori. – click aici ca să citeşti toată povestea

Aşa cum spuneam şi la începutul articolului, săptămâna trecută am desfăşurat la recepţia hotelului o expoziţie de bijuterii handmade cu vânzare, iar banii obţinuţi s-au dus direct către cazul lui Sabin. Evenimentul a decurs excelent şi am vândut într-un timp foarte scurt toate produsele de mai jos.

Pentru că a fost o iniţiativă de succes, vrem s-o mai organizăm o dată, dar până când reuşim să aducem din nou produse la recepţia hotelului, vrem să-ţi spunem că dacă vrei, îl poţi ajuta pe Sabin cumpărând bijuterii de la acest magazin online: https://www.facebook.com/bijuterii.handmade.Sabin.

Totodată, există şi câteva conturi în care poţi face donaţii pentru Sabin:

CONT IN RON: RO07BTRLRONCRT0203652001;
CONT IN EUR: RO54BTRLEURCRT0203652001;

Ambele conturi sunt deschise la Banca Transilvania – titular Petculescu Sabin Ionut.

Donaţiile se pot face şi în contul Asociaţiei Şansă pentru Sabin: RO52BTRLRONCRT0209930001 – cont în RON deschis la Banca Transilvania.

Vă mulţumim în numele lui Sabin pentru implicarea de care daţi dovadă. Orice produs cumpărat, donaţie sau distribuire a acestui articol este de ajutor.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *